Deși Guglielmo Marconi este creditat cu prima transmisie radio transatlantică (1901), adevăratul „spirit radioamatoricesc” a început să prindă viață odată cu pasionații care, din curiozitate și pricepere tehnică, au început să construiască emițătoare și receptoare acasă. Prin 1912, în SUA, radioamatorii au început să fie oficial recunoscuți prin alocarea benzilor speciale.
România are alocat prefixul de țară YO pentru indicativul radioamatorilor. Astfel, orice indicativ care începe cu YO (YO5PIP, YO3XYZ etc.) indică o stație radioamatorică din România. Prefixul a fost atribuit în perioada interbelică și a devenit un simbol al comunității tehnice din țară.
Radioamatorii pot comunica pe distanțe intercontinentale doar cu infrasturctura proprie, doar cu antene, emițătoare și... propagare bună! În timpul dezastrelor naturale (cutremure, uragane), rețelele radioamatorilor au fost cruciale pentru transmiterea de informații, când toate celelalte căi de comunicare au eșuat.
Astronauții de pe ISS sunt adesea și radioamatori licențiați. Există un program numit ARISS (Amateur Radio on the International Space Station) care permite școlilor și cluburilor radio să comunice direct cu astronauții. Codul indicativ al ISS este NA1SS.
Pentru a evita confuziile între litere în timpul comunicațiilor, radioamatorii folosesc alfabetul fonetic internațional: A = Alfa, B = Bravo, C = Charlie etc. De exemplu, YO5PIP se pronunță „Yankee Oscar Five Papa India Papa”.
Radioamatorii participă la numeroase concursuri internaționale, iar pentru legături cu un anumit număr de țări, continente sau stații speciale pot primi diplome precum DXCC, WAS, IOTA sau WAZ. Acestea sunt recunoscute în toată lumea radioamatoricească.
De la 160 metri (1.8 MHz) până la GHz, radioamatorii au alocate benzi de frecvență pe care pot emite. Fiecare bandă are particularități și este mai eficientă în funcție de propagare, oră și sezon.
Radioamatorii avansați comunică via sateliți amatoricești (OSCAR) sau chiar prin reflexia semnalului radio de pe Lună (EME - Earth-Moon-Earth). Da, semnalul pleacă de pe Pământ, ajunge pe Lună și se întoarce!
Pe lângă voce (fonie) și telegrafie (CW), radioamatorii folosesc moduri digitale în care semnalul este codificat și decodificat de calculator. FT8, de exemplu, permite legături cu puteri foarte mici și semnale foarte slabe.
Mulți radioamatori devin atașați de indicativul lor, care devine o parte din identitatea lor tehnică. Este foarte comun ca radioamatorii să își personalizeze mașinile, tricourile sau să își imprime indicativul pe antene portabile.
Odată cu începuturile cuceririi spațiului, comunicarea radio a fost esențială în toate misiunile spațiale. În perioada Războiului Rece, atât URSS cât și SUA investeau masiv în explorarea spațiului. Radioamatorii, deja pasionați de recepția semnalelor de la distanță, au început să "asculte" cerul pentru a surprinde semnale transmise de sateliți și nave spațiale.
Pe 4 octombrie 1957, Uniunea Sovietică a lansat în spațiu Sputnik 1, primul satelit artificial al Pământului. Acesta transmitea un semnal simplu de tip „beep” pe frecvențele 20.005 MHz și 40.002 MHz. Mulți radioamatori din întreaga lume, în special din SUA și Europa de Vest, au fost printre primii care au recepționat semnalul Sputnikului. Unii au înregistrat audio emisia și au folosit doppler shift-ul pentru a estima traiectoria satelitului - o realizare remarcabilă, având în vedere mijloacele limitate din acea vreme.
Această premieră istorică a generat un interes imens în comunitatea de radioamatori pentru recepționarea sateliților artificiali.
În timpul misiunilor Mercury și Gemini ale NASA, radioamatorii americani au urmărit transmisiunile, în special telemetria și comunicațiile vocale între capsulă și centrul de control. Chiar dacă NASA folosea frecvențe UHF și sisteme de codare, unele comunicații erau nesecurizate sau transmise pe frecvențe accesibile cu echipamente modificate.
De exemplu, în misiunea Gemini 4 (1965), radioamatorii au putut auzi discuțiile despre prima activitate extravehiculară (EVA) a unui astronaut american (Ed White).
Apollo 11 - 1969 În timpul misiunii către Lună, radioamatori precum Larry Baysinger (W4EJA) au reușit să recepționeze conversațiile dintre astronauți și centrul de comandă.
Larry a folosit o antenă parabolică home-made și a captat semnale direct de la echipajul de pe Lună, fără relay prin NASA.
Misiunile Apollo au captat atenția întregii lumi. Unii radioamatori cu echipamente avansate au reușit să recepționeze:
Karl Meinzer (DJ4ZC) și alți membri ai AMSAT Germania au susținut că au reușit să capteze semnale în timpul misiunilor Apollo. Deși nu au avut acces la toate detaliile tehnice, unii au interceptat transmisii pe banda S cu ajutorul unor antene parabolice adaptate.
În timpul Războiului Rece, sateliții sovietici și americani (mai ales sateliți militari și de recunoaștere) emiteau uneori semnale care puteau fi recepționate, parțial, de radioamatori cu echipamente de recepție performante.
Exemple celebre:Începând cu anul 2000, Stația Spațială Internațională (ISS) a început să folosească în mod deschis frecvențe radio pentru radioamatori prin proiectul ARISS (Amateur Radio on the ISS). Acesta a permis:
Multe universități și organizații educaționale au lansat în ultimele două decenii CubeSat-uri și sateliți experimentali care emit semnale în benzile alocate radioamatorilor. Radioamatorii contribuie la:
Radioamatorii au jucat un rol istoric și uneori esențial în urmărirea, descifrarea și uneori salvarea comunicațiilor din misiunile spațiale. Interceptările lor au fost motivate nu de curiozitate periculoasă, ci de pasiunea pentru tehnologie, știință și libertatea undelor radio.
Astăzi, cu ajutorul SDR-urilor și antenelor performante, orice radioamator pasionat poate „asculta” cerul și poate participa activ la explorarea spațiului.
Pagina încă în construcție